Chirurgie vasculară

 

Chirurgia vasculară

Chirurgia vasculară este specialitatea medicală care studiază şi tratează bolile sistemului venos, arterial şi limfatic. Medicii chirurgi vasculari diagnostichează şi vindecă prin operaţii bolile vaselor sangvine din următoarele domenii specifice chirugiei vasculare: flebologie şi limfologie, chirurgie arterială periferică, chirurgia accesului vascular.

Chirurgia vasculară este în principal o chirurgie de reconstrucţie. Tehnologia modernă permite medicilor să realizeze intervenţii chirurgicale vasculare minim invazive, cu rezultate estetice foarte bune.

Chirurgia vasculară este o chirurgie de reconstrucţie care necesită o pregătire specială şi tehnologie adecvată.

Rezultatele impresionante ale acestei chirurgii au fost posibile doar prin:

– dezvoltarea ştiinţelor medicale fundamentale (în special prin descrierea şi înţelegerea sistemului circulator cardiovascular),

– dezvoltarea tehnologică cu implicaţii în diagnostic, anestezie şi chirurgie

– fundamentarea şi îmbunătăţirea tehnicilor chirurgicale vasculare.

Deşi au fost facuţi paşi importanţi în chirurgia vasculară de-a lungul timpului, nu putem vorbi de practicarea chirurgiei vasculare pe scară largă decât după cel de-al doilea război mondial.

 

Principalele domenii ale chirurgiei vasculare sunt:

– Flebologia şi limfologia

– Chirurgia arteriala periferică

– Chirurgia accesului vascular

 

Sistemul circulator

Sistemul circulator asigură circulaţia diferitelor substanţe spre şi dinspre celulă, participând la asigurarea homeostaziei organismului. Celula este componenta de bază a oricărui organ din corpul uman. Sistemul circulator este format dintr-un sistem de vase sangvine: artere, vene şi capilare şi bineînţeles, inima.

– Arterele sunt vasele sangvine prin care sângele circulă de la inimă spre organele corpului uman.

– Venele sunt vasele sangvine prin care sângele circulă dinspre organe spre inimă.

– Capilarele sunt vase mici care fac legătura, în curentul circulator, între artere şi vene. La nivelul lor au loc schimburile de substanţe dintre celulele organismului şi sistemul circulator.

– Inima este un organ musculos ce asigură rolul de pompă a sistemului circulator, împingând sângele prin vasele sangvine.

 

Ischemia

Principala afecţiune chirurgicală arterială este întreruperea circulaţiei sangvine într-o arteră importantă, ce conduce la scăderea cantităţii de sânge ce ajunge în teritoriul irigat de vasul respectiv, suferinţă denumită ischemie.

Ischemia poate fi acută, prin înfundarea arterei cu un tromb (cheag) venit din inimă de obicei (fibrilaţia atrială cronică), prin formarea de trombi locali, pe fond de plăci ateromatoase sau în alte circumstanţe (stările trombofilice) sau prin injurii arteriale directe însoţite de hemoragii cel mai frecvent.

Ischemia cronică este determinată de arteriopatia cronică obliterantă şi trombangeita obliterantă.

Principalele intervenţii vasculare arteriale sunt: revascularizarea prin bypass, trombarterectomia şi dezobstrucţia cu sonda Fogarty.